|
3
Balada vorbelor marunte
Stiu musca-n lapte foarte bine;
stiu omul dupa cum se-mbraca;
stiu timpul rau de cind senin e;
stiu pomul sec din poama seaca;
stiu arborele dupa craca;
stiu ca-i la fel tot ce e viu;
stiu ce e munca si ce-i joaca;
stiu totul, doar eu nu ma stiu!
Stiu haina dupa cum iti vine;
stiu pe calugar dupa floaca;
stiu, dupa rob, pe cel ce-l tine;
stiu pe monaha dupa moaca;
stiu hotul de cum da din fleanca;
stiu, dupa chip, pe grasuliu;
stiu vinul bun dupa bardaca;
stiu totul, doar eu nu ma stiu!
Stiu calul si magarul, bine;
stiu si ce duc si ce-i apleaca;
stiu bine care-s curvistine;
stiu cum sa socotesc pe-abaca;
stiu ca visarea e buimaca;
stiu Hus de ce-a fost ars de viu;
stiu pe toti cei ce vin si pleaca;
stiu totul, doar eu nu ma stiu!
Inchinare:
Stiu totul, Doamne-n mintea-mi seaca;
stiu orisiunde cum sa fiu;
stiu moartea ce poate sa faca;
stiu totul, doar eu nu ma stiu!
traducere de Neculai Chirica
|
4
Tinguirea frumoasei coifarite ajunsa la ceasul batrinetii
Mi s-a parut c-aud plingind
pe coifarita de-altadata;
spunea, visind la vremea cind
era o zgitie de fata:
“Hei batrinete blestemata,
de ce m-ai frint cu-atita zor ?
Ce-mi tine mina-mpiedicata
de nu-mi dau una-n cap, sa mor ?
Te-ai priceput ca sa-mi ingropi
mindretea care-a fermecat
dieci si negustori si popi;
ca nu era pe-atunci barbat
avutu-i sa nu-mi fi lasat
(chiar de s-ar fi cait cu anii !)
macar un pic de i-as fi dat
din ce nu-mi cer azi nici golanii.
De alti barbati n-aveam habar
- din vina mintii mele, proasta !
ca ma tineam c-un panglicar
ce ma gologanea si basta !
La ceilalti le suceam eu teasta
dar, zau, pe dinsul il iubeam,
desi-mi fringea cu ghiontii coasta
si ma iubea cit il plateam.
Dar chiar de ma zdrobea-n calciie
tot il iubeam ca la-nceput;
putea la craci ca sa ma miie,
si de-mi cerea ca sa-l sarut
uitam pe loc ce mi-a facut.
Dar, plin de boale, ticalosul
m-a-mbratisat si m-a umplut,
lasindu-mi scirba si ponosul.
El, de treizeci de ani e-n groapa
iar eu, batrina si carunta.
Frumosii ani s-au dus pe apa
si cei ce mi-au ramas ma-nfrunta…
Cind goala stau ca-n ceas de nunta
si vad ca sint asa schimbata,
uscata, girba si marunta,
incep sa urlu ca turbata.
Ce-ajunse fruntea-mi dichisita,
sprinceana arc, parul galbin,
privirea ce ducea-n ispita
berbantii ? Unde-i nasul plin
(nici borcanat, nici prea putin),
unde-s urechile gingase,
gropita barbii, chipul fin
si fragii gurii patimase ?
Si umerile delicate,
cu brate lungi si miini s-alinte ?
Titucele ? Soldur’le late,
inalte, maiestrite, line,
facute sa iubeasca bine ?…
Si coapsele ? Ascunsa sa
sus, intre pulpe mari si pline,
in dulce gradinita sa?…
Zbircita-i fruntea, paru-i nea,
sprincenele-au pornit sa cheale,
iar ochii-s stinsi – desi, cindva,
bagau pe negustori in boale.
Slut, nasu-i strimb din balamale,
urechile de jeg au pleasca,
obrazu-i galbejit si moale,
barbia-i creata, buza-i fleasca…
Asa-i sfirsitul frumusetii –
cu brate stoarse, miini uscate,
cu girboveala batrinetii
si titele piei atirnate,
iar soldurile descarnate…
Ascunsa sa, e ptiu ! si vai !,
ciosvirte-s pulpele-mproscate
de-al vremii rinced mucigai…
…Asa jelim, babute proaste,
noi intre noi, uitata vreme,
stind jos si cu genunchii-n coaste
si bot in bot, ca niste gheme,
pe linga-un foc ce-abia se screme
sa pilpiie cateodata…
Ce mindre-am fost cindva ! Aseme’
si multi si multe or s-a pata !”.
traducere de Neculai Chirica
|