Dara ochiu 'nchis afara, înlauntru se desteapta,
Vede cum, din ceruri, luna luneca si se coboara
Si s-apropie de dînsul, preschimbata în fecioara
Înflorea cararea ca de pasul blîndei primaveri,
Ochii ei sunt plini de umbra tainuitelor dureri;
Codrii se înfioreaza de atîta frumusete,
Apele 'ncretesc în tremur straveziile lor fete,
Pulbere de diamante cade fina ca o bura.
Scînteind plutea prin aer si pe toate din natura,
Si prin mîndra fermecare sun-o muzica de soapte,
Iar pe ceruri se înalta curcubeiele de noapte...
Ea, sezînd cu ea alaturi, mîna fina i-o întinde,
Parul ei cel negru 'n valuri de matasa se desprinde,
-"Las' sa leg a mea viata de a ta...În bratu-mi vin-o;
Si durerea mea cea dulcecu durerea ta alin-o...
Scris în cartea vietii este si de veacuri si de stele,
Eu sa fiu a ta stapîna, tu stapîn al vietii mele".

Si cum o privea Sultanul, ea se-ntuneca...dispare;
Iar din inima lui simte un copac cum ca rasare,
Care creste intr-o clipa ca in veacuri, mereu creste,
Cu-a lui ramuri peste lume, peste mare se lateste;
Umbra lui cea uriasa orizontul îl cuprinde
Si, sub dînsul universul într-o umbra se întinde;
Iar în patru parti a lumii vede siruri muntii mari,
Atlasul, Caucazul, Taurul si Balcanii seculari;
Vede Eufratul si Tigris, Nilul, Dunarea batrîna,
Umbra arborelui falnic peste toate e stapîna.
Astfel, Asia, Europa, Africa cu-a ei pustiuri
Si corabiile negre leganîndu-se pe rîuri,
Valurile verzi de grîne leganîndu-se pe lanuri,
Marile tarmuritoare si cetati lînga limanuri,
Toate se-ntind 'nainte-i...ca pe un urias covor,
Ca prin neguri alburie se stravad si se prefac
În întinsa 'mparatie sub o umbra de copac.

Vulturii porniti la ceruri, pîn'la ramuri nu ajung;
Dar un vînt de biruinta se porneste îndelung
Si loveste rînduri, rînduri în frunzisul sunator;
Strigate de Allah! Allah! se aud pe sus, prin nori;
Sgomotul crestea ca marea tulburata si înalta,
Urlete de batalie s-alungau dupa olalta...
Însa frunzele-ascutite se îndoaie dupa vînt
Si desupra Romei noua se înclina la pamînt.

Se cutremura Sultanul...se desteapta...si pe cer,
Vede luna cum pluteste peste plaiul Eschiser
Si priveste trist la casa Seihului Edebali;
Dupa gratii de fereastra, o copila el zari
Ce-i zîmbeste, mladioasa ca o creanga de alun;
E a Seihului copila, e frumoasa Malcatun.
Atunci, el pricepe visul ca-i trimis de la Profet,
Ca pe-o clipa se-naltase chiar în raiu la Mahomet,
Ca din dragostea-i lumeasca un imperiu se va naste,
Ai caruia ani si margini numai cerul le cunoaste.

Visul sau se-nfiripeaza si se-ntinde vultureste,
An cu an împaratia tot mai larga se sporeste,
Iara flamura cea verde se înalta an cu an,
Neam cu neam urmîndu-i sborul si sultan dupa sultan.
Astfel tara dupa tara drum de glorie-i deschid...
Pîna-n Dunare ajunge furtunosul Baiazid...

La un semn, un tarm de altul, legînd vas de vas, se leaga
Si, în sunet de fanfare, trece oastea lui întrega;
Ieniceri, copii de suflet ai lui Allah si Spahii
Vin de-ntuneca pamîntul la Rovine în cîmpii;
Raspîndindu-se în roiuri întind corturile mari...
Numa-n zarea departata suna codrul de stejari.

Iata, vine-un sol de pace c-o naframa-n virf de bat.
Baiazid privind la dînsul îl întreaba cu dispret:
-"Ce vrei tu ?"
-"Noi ? Buna pace ! Si de n-o fi cu banat
Domnul nostru-ar vrea sa vaza pe maritul împarat".

La un semn, deschisa-i calea si s-apropie de cort
Un batrîn atît de simplu, dupa vorba dupa port.
-"Tu esti Mircea ?"
-"Da 'mparate !"
-"Am venit sa mi te-nchini.
Sa nu schimb a ta coroana într-o ramura de spini."
-"Orice gînd ai, Împarate, si oricum vei fi sosit,
Cît suntem înca pe pace eu, eu îti zic: Bine-ai venit !
Despre partea închinarii însa, Doamne sa ne ierti:
Dar acu vei vrea cu oaste si razboi ca sa ne certi,
Ori vei vrea sa faci întoarsa de pe-acuma a ta cale,
Sa ne dai un semn si noua de mila Mariei-Tale...
De-o fi una, de-o fi alta...Ce e scris si pentru noi,
Bucurosi le-om duce toate, de e pace, de-i razboiu".
--"Cum ? Cînd lumea mi-e deschisa, a privi gîndesti ca pot
Ca întreg Aliotmanul sa se-mpiedice d-un ciot ?
O, tu nici visezi, batrîne, cîti în cale mi s-au pus !
Toata floarea cea vestita a întregului Apus,
Tot ce sta în umbra crucii, împarati si regi s-aduna
Sa dea piept cu uraganul ridicat de Semiluna.
S-ambracat în zala lucii cavalerii de la Malta,
Papa, cu-a lui trei coroane puse una peste alta,
Fulgerele adunat-au contra fulgerului care,
În turbarea-ai furtunoasa, a cuprins pamînt si mare.
N-au avut decît cu ochiul ori cu mîna semn a face
Si apusul îsi împinse toate neamurile 'ncoace;
Pentru-a crucii biruinta se miscara rîuri-rîuri,
Ori din codrii rascolite, ori stîrnite din pustiuri,
Sguduind din pacea-adinca ale lumii începuturi,
Înegrind tot orizontul cu-a lor zeci de mii de scuturi
Se miscau îngrozitoare ca paduri de lanci si sabii,
Tremura înspaimîntata marea de-ale lor corabii!...
La Nicopole vazuta-i cîte tabere s-au strîns
Ca sa steie înainte-mi ca si zidul neînvins.
Cînd vazui a lor multime, cîta frunza ,cîta iarba,
Cu o ura ne 'mpacata mi-am soptit atunci în barba,
Am jurat ca peste dînsii sa trec falnic fara pas
Din pristolul de la Roma sa dau calului ovaz...
Si de crunta-mi vijelie tu te aperi cu-n toiag ?
Si, purtat de biruinta, sa ma 'mpîedic de-un mosneag ?"
-"De-un mosneag, da, Împarate, caci mosneagul ce privesti
Nu e un om de rînd, el este Domnul Tarii-Românesti !
Eu nu ti-as dori vr-odata sa ajungi sa ne cunosti,
Nici ca Dunarea sa-nece, spumegînd a tale osti.
Dupa vremuri multi venira, începînd cu acel oaspe
Ce din vechi se pomeneste, cu Dariu al lui Istaspe;
Multi durara dupa vremuri, peste Dunare vr-un pod
De-a trecut cu spaima lumii si multime de norod;
Împarati pe care lumea nu putea sa-i mai încapa,
Au venit si-n tara noastra de-au cerut pamînt si apa;
Si nu voiu ca sa ma laud, nici ca voiu sa te-nspaimînt;
Cum venira, se facura toti o apa s-un pamînt.
Te falesti ca înainte-ti rasturnat-ai val vîrtej
Ostile leite-n zale de-mparati si de viteji ?
Tu te lauzi ca Apusul înainte ti s-a pus ?...
Ce-i mîna pe ei în lupta, ce-au voit acel Apus ?
Laurii voiau sa-i smulga de pe fruntea ta de fier,
A credintii biruinta cata orice cavaler.
Eu ? Îmi apar saracia si nevoile si neamul...
Si de-aceea tot ce misca -n tara asta, rîul, ramul,
Mi-e prieten numai mie, iara tie dusman este;
Dusmanit vei fi de toate, far-a prinde chiar de veste;
N-avem osti, dara iubirea de mosie e un zid
Care nu se-nfioreaza de-a ta spaima, Baiazid !"

Si abia pleaca batrînul...Ce mai freamat, ce mai zbucium !
Codrul clocoti de sgomot si de arme si de bucium,
Iar, la poala lui cea verde, mii de capete pletoase,
Mii de coifuri lucitoare ies din umbra 'ntunecoasa;
Calaretii umplu cîmpul si roiesc dupa un semn
Si în caii lor salbatici bat cu scarile de lemn;
Pe copite iau în fuga fata negrului pamînt.
Lanci Scînteie lungi în soare, arcuri se întind în vînt,
Si ca nouri de arama si ca ropotul de grindeni,
Orizontul 'ntunecîndu-l, vin sageti de pretutindeni,
Vîjîind ca vijelia si ca plesnetul de ploaie...
Urla cîmpul si de tropot si de strigat de bataie.
În zadar striga 'mparatul ca si leul în turbare:
Umbra mortii se întinde tot mai mare si mai mare;
În zadar flamura verde o ridica înspre oaste,
Caci cuprinsa-i de pieire si în fata si în coaste,
Caci se clatina rarite siruri lungi în batalie
Cad arabii ca si pîlcuri risipite pe cîmpie,
În genunchi cadeau pedestrii, colo caii se rastoarna;
Cad sagetile în valuri care suiera, se toarna,
Si lovind în fata-n spate, ca si crivatul si gerul,
Pe pamînt lor li se pare ca se naruie tot cerul...
Mircea, însusi mîna-n lupta vijelia îngrozitoare 

Care vine, vine, vine, calca totul în picioare !
Durduind soseau calarii ca un zid înalt de suliti,
Printre cetele pagîne trec rupîndu-si large uliti;
Risipite se-mprastie-a dusmanilor siraguri,
Si, gonind biruitoare, tot veneau a tarii steaguri,
Ca potop ce prapadeste, ca o mare turburata...
Peste-un ceas pagînatatea e ca pleava vînturata.
Acea grindin' otelita înspre Dunare o mîna,
Iar în urma lor se-ntinde falnic armia româna.

Pe cînd oastea se aseaza, iata soarele apune,
Voind crestele 'nalte ale tarii sa-ncunune
Ca un imn de biruinta; fulger lung încremenit
Margineste muntii negri în întregul asfintit,
Pîn-ce izvoresc din veacuri stele una cîte una
Si din neguri, dintre codri, tremurînd s-arata luna
Doamna marilor s-a noptii varsa liniste si somn,
Lînga cortu-i, unul dintre fii falnicului Domn
Sta zîmbind de-o amintire, pe genunchi scriind o carte
S-o trimita dragei sale, de la Arges mai departe:

De din vale de Rovine
Graim, Doamne, catre Tine,
Nu din gura ci din carte.
Ca ne esti asa departe.
Te-am ruga, mari, ruga
Sa-mi trimiti pe cineva
Ce-i mai mîndru-n valea Ta;
Codrul cu poienile,
Ochii cu sprîncenele;
Ca si eu trimite-voiu
Ce-i mai mîndru pe la noi;
Oastea mea cu flamurile,
Codrul si cu ramurile,
Coiful 'nalt cu penele,
Ochii cu sprîncenele.
Si sa stii ca-s sanatos,
Ca, multumind lui Cristos,
Te sarut, Doamna, frumos
...............................

De-asa vremi se-nvrednicira cronicarii si rapsozii !
Veacul nostru ni-l umplura saltimbacii si Irozii !
În izvoarele batrîne pe eroi mai pot sa-i caut...
Au cu lira visatoare ori cu sunete de flaut
Poti sa-ntîmpini patriotii ce-au venit de-atunci încolo ?
Înaintea acestora, tu ascunde-te, Apollo !
O eroi ! care -n trecutul de mariri va adumbrisati,
Ati ajuns acum de moda de va scot din letopiseti
Si, cu voi drapîndu-si nula va citeaza toti nerozii,
Mestecînd veacul de aur în noroiul greu al prozii.
Ramîneti în umbra sfînta, Basarabi si voi Musatini,
Descalecatori de tara, datatori de legi si datini,
Ce, cu plugul si cu spada, ati întins mosia voastra
De la munte pîn-la mare si la Dunarea albastra !

Au prezentul nu ni-i mare ? N-o sa-mi dea ce o sa cer ?
N-o sa aflu într-ai nostri vre un falnic juvaier ?
Au la Sybaris nu suntem, lînga capistea spoielii
Nu se nasc glorii pe strada si la usa cafenelii ?
N-avem oameni ce se lupta cu retoricele suliti
În aplauzele grele a canaliei de uliti,
Panglicari în alte tari care joaca ca pe funii,
Masti cu toate de renume din comedia minciunii ?
Au de patrie, virtute nu vorbeste liberalul,
De ai crede ca viata-i e curata ca cristalul ?
Nici visezi ca înainte-ti sta un stîlp de cafenele,
Ce îsi rîde de-aste vorbe îngînîndu-le pe ele.
Vezi colo pe urîciunea fara suflet, fara cuget,
Cu privirea 'mparosata si la falci umflat si buget,
Negru cocosat si lacom, un izvor de siretlicuri,
La tovarasii sai spune veninoasele-i nimicuri:
Toti pe buze-avînd virtute, iar în ei moneda calpa,
Quintesenta de mizerii de la crestet pîna-n talpa.
Si deasupra tuturora, oastea sa si-o recunoasca,
Isi arunca pocitura bulbucatii ochi de broasca...
Dintr-acestia, tara noastra îsi alege astazi solii !
Oameni vrednici ca seaza în zidirea sfîntei Golii,
În camesi cu mîneci lunge si pe capete scufie,
Ne fac legi si ne pun biruri, ne vorbesc filosofie,
Patriotii ! Virtuosii ! Ctitori de asezaminte,
Unde spumega desfrîul în miscari si în cuvinte,
Cu evlavie de vulpe, ca în strane, sed pe locuri
Si aplauda frenetic schime, cîntece si jocuri...
Si apoi , în Sfatul tarii, se adun' sa se admire
Bulgaroi cu ceafa groasa, grecotei cu nas subtire;
Toate mutrele acestea sunt pretinse de Roman,
Toata greco-bulgarimea e nepoata lui Traian !
Spuma asta 'nveninata, asta plebe, ast gunoiu
Sa ajung'a fi stapîna si pe tara si pe noi !
Tot ce-n tarile vecine e smintit si stîrpitura,
Tot ce-i însemnat cu pata putrejunii de natura,
Tot ce e perfid si lacom, Tot Fanarul, toti ilotii,
Toti se scursera aicea si formeaza patriotii,
Încît fonfii si flecarii, gagautii si gusatii,
Bîlbîti cu gura strîmba sunt stapînii astei natii !
Voi sunteti urmasii Romei ? Niste rai si niste fameni;
I-e rusine omenirii sa va zica voua oameni !
Si aceasta ciuma-n lume si aceste creaturi
Nici rusine n-au sa ieie, în smintitele lor guri.
Gloria neamului nostru spre-a o face de ocara,
Îndrasnesc chiar sa rosteasca pîn si numele tau...tara !
La Paris, în lupanare de cinisme si de lene,
Cu femeile-i pierdute si-n orgiile-i obscene,
Acolo v-ati pus averea, tineretea de la stos...
Ce a scos din voi Apusul, cînd nimic nu e de scos ?


N-ati venit apoi, drept minte, o sticluta de pomada:
Cu monoclu 'n ochiu; drept arma, betisor de promenada
Vestejiti fara de vreme, dar cu creieri de copil,
Drept stiint 'avînd în minte vreu vals de Bal-Mabil,
Iar, în schimb cu-averea toata, vr-un papuc de curtezana
O, te-admir progenitura de origine romana !

Si, acum, priviti cu spaima fata noastra sceptic-rece:
Va mirati cum de minciuna astazi nu vi se mai trece ?
Cînd vedem ca toti aceia care vorbe mari arunca
Numai banul îl vîneaza si cîstigul fara munca;
Azi, cînd fraza lustruita nu ne poate însela,
Astazi, altii sunt de vina, domnii mei, nu este-asa ?
Prea v-ati aratat arama, sfîsiind aceasta tara,
Prea facurati neamul nostru de rusine si ocara,
Prea v-ati batut joc de limba, de strabuni de obicei,
Ca sa nu s-arate-odata ce sunteti - niste misei !
Da, cîstigul fara munca, iata singura pornire;
Virtutea ? e-o nerozie; geniul ? o nefericire.

Dar lasati macar stramosii ca sa doarma-n colb de cronici !
Din trecutul de marire v-ar privi cel mult ironici.
Cum nu vii tu, Tepes Doamne, ca punînd mîna pe ei,
Sa-i împarti în doua cete: în smintiti si în misei,
Si în doua temniti large, cu de-a sila sa-i aduni,
Sa dai foc la puscarie si la casa de nebuni !

De la Nistru pân' la Tissa 
Tot Romånul plânsu-mi-s'a, 
Ca nu mai poate strabate 
De-atåta stråinåtate. 
Din Hotin si pån la Mare 
Vin Muscalii de-a cålare, 
De la Mare la Hotin 
Mereu calea ne-o atin; 
Din Boian la Vatra-Dornii 
Au umplut omida cornii, 
Si stråinul te tot paste 
De nu te mai poti cunoaste. 
Sus la munte, jos pe vale 
Si-au facut dusmanii cale, 
Din Satmar pân' în Såcele 
Numai vaduri ca acele. 
Vai de biet Romån saracul! 
Indåråt tot då ca racul, 
Nici ii merge, nici se 'ndeamnå, 
Nici ii este toamna, toamnå, 
Nici e vara vara lui, 
Si-i stråin in tara lui. 
De la Turnu 'n Dorohoi 
Curg dusmanii in puhoi 
Si s'aseazå pe la noi; 
Toate cântecele pier, 
Sboarå paserile toate 
De neagra stråinåtate; 
Numai umbra spinului 
La usa crestinului. 
Isi desbracå tara sânul, 
Codrul - frate cu Românul - 
De secure se tot pleacå 
Si isvoarele ii seacå - 
Sårac in tarå såracå! 

Cine-au indrågit stråinii, 
Mânca-i-ar inima câinii, 
Månca-i-ar casa pustia, 
Si neamul nemernicia! 
Stefane Maria Ta, 
Tu la Putna nu mai sta, 
Las' Archimandritului 
Toata grija schitului, 
Lasa grija Sfintilor 
In seama pårintilor, 
Clopotele så le tragå 
Ziua 'ntreagå, noaptea 'ntreagå, 
Doar s'a 'ndura Dumnezeu, 
Ca sa 'ti måntui neamul tåu! 
Tu te 'naltå din mormânt, 
Så te aud din corn sunând 
Si Moldova adunånd. 
De-i suna din corn odatå, 
Ai s'aduni Moldova toatå, 
De-I suna de douå ori, 
Iti vin codri 'n ajutor, 
De-i suna a treia oarå 
Toti dusmanii or så piarå 
Din hotarå in hotarå - 
Indrågi-i-ar ciorile 
Si spânzuråtorile