1. Astazi ne despartim 
2. Mistretul cu coltii de argint 

1

Astazi ne despartim

 

Astazi nu mai cintam, nu mai zimbim. 
Stind la inceput de anotimp fermecat, 
astazi ne despartim 
cum s-au despartit apele de uscat. 
Totul e atit de firesc in tacerea noastra. 
Fiecare ne spunem: - Asa trebuie sa fie... 
Alaturi, umbra albastra 
pentru adevaruri gindite sta marturie. 
Nu peste mult tu vei fi azurul din mari, 
eu voi fi pamintul cu toate pacatele. 
Pasari mari te vor cauta prin zari 
ducind in gusa mireasma, bucatele. 
Oamenii vor crede ca suntem dusmani. 
Intre noi, lumea va sta nemiscata 
ca o padure de sute de ani 
plina de fiare cu blana vargata. 
Nimeni nu va sti ca suntem tot atit de aproape 
si ca, seara, sufletul meu, 
ca tarmul care se modeleaza din ape, 
ia forma uitata a trupului tau... 
Astazi nu ne sarutam, nu ne dorim 
Stind la inceput de anotimp fermecat, 
astazi ne despartim 
cum s-au despartit apele de uscat. 
Nu peste mult tu vei fi cerul rasfrint, 
eu voi fi soarele negru, pamintul. 
Nu peste mult are sa bata vint. 
Nu peste mult are sa bata vintul... 

2

Mistretul cu colti de argint

Un print din Levant indragind vanatoarea
prin inima neagra de codru trecea.
Croindu-si cu greu prin hatisuri cararea,
canta dintr-un flaut de os si zicea:
-Veniti sã vanam în paduri nepatrunse
mistretul cu colti de argint, fioros,
ce zilnic isi schimba în scorburi ascunse
copita si blana si ochiul sticlos...
-Stapane, ziceau servitorii cu goarne, 
mistretul acela nu vine pe-aici.
Mai bine s-abatem vanatul cu coarne,
ori vulpile rosii, ori iepurii mici ...
Dar printul trecea zambitor inainte
privea printre arbori atent la culori,
lasand în culcus caprioara cuminte
si linxul ce rade cu ochi sclipitori.
Sub fagi el dadea buruiana-ntr-o parte:
-Priviti cum se-nvarte facandu-ne semn
mistretul cu colti de argint, nu departe:
veniti sã-l lovim cu sageata de lemn!...
-Stapane, e apa jucand sub copaci,
zicea servitorul privindu-l istet.
Dar el raspundea intorcandu-se: -Taci...
Si apa sclipea ca un colt de mistret.
Sub ulmi, el zorea risipite alaiuri:
-Priviti cum pufneste si scurma stingher, 
mistretul cu colti de argint, peste plaiuri:
veniti sã-l lovim cu sageata de fier!...
-Stapane, e iarba fosnind sub copaci, 
zicea servitorul zambind indraznet.
Dar el raspundea intorcandu-se: -Taci...
Si iarba sclipea ca un colt de mistret.
Sub brazi, el striga indemnandu-i spre creste:
-Priviti unde-si afla odihna si loc
mistretul cu colti de argint, din poveste:
veniti sã-l lovim cu sageata de foc!...
-Stapane, e luna lucind prin copaci,
zicea servitorul razand cu dispret.
Dar el raspunde intorcandu-se: -Taci...
Si luna sclipea ca un colt de mistret.
Dar vai! sub luceferii palizi ai boltii
cum sta în amurg, la izvor aplecat,
veni un mistret urias, si cu coltii 
il trase salbatic prin colbul roscat.
-Ce fiara ciudata mã umple de sange,
oprind vanatoarea mistretului meu?
Ce pasare neagra sta-n luna si plange?
Ce vesteda frunza mã bate mereu?...
-Stapane, mistretul cu colti ca argintul, 
chiar el te-a cuprins, grohaind, sub copaci.
Asculta cum latra copoii gonindu-l...
Dar printul raspunse-ntorcadu-se.-Taci.
Mai bine ia cornul si suna intruna.
Sã suni pana mor, catre cerul senin...
Atunci asfinti dupa crestete luna
si cornul suna, insa foarte putin.

3

 Psalmi

LXIV

Doamne, îti înteleg esecul. Oare nu
încerc si eu, la rândul meu, sa Te creez
din toate câte-mi stau la îndemâna,
si ars de-aceeasi limpede iubire
care Te-a mistuit cândva pe Tine?
Si nu cunosc si eu, acum, aceeasi drama
a spiritului care plazmuieste
dintr-o materie rebarbativa?

Si iata-ne: stam , ficare-n fata 
odraslei sale, cautând frenetici
pe chipul ei minunea ce-am visat-o.

Iar ceea ce vedem ne întristeaza.

Doamne, ai pus în mine prea putina
lumina neînceputa; eu - în Tine-
prea multa stralucire omeneasca. 


LXV

Doamne, semnate cu initiala Ta
cad frunzele-n prapastie. Si iata-ma
asemeni lor. Oare cât timp voi adasta
sub crucea Sudului care ma vatama?

Nimicul zilei m-a-nsotit pâna aici.
Neantul noptii n-are cum sa pregete
acum, amestecându-ma printre urzici,
sa-mi numere pacatele pe degete.

Dar patima, si aroganta, si dezmat,
doar Tu mi le vei arunca-n disjungere
pe tavile cântarului. Si-un ultim pret
vei da fiintei mele prin mirungere



LXVI

Când poporul acesta tembel
va plati pentru tot, pentru toate,
ce vei face, Stapâne, cu el
în teribila Ta bunatate?
Cu venin concentrat de crotal
îsi amesteca zerul, smântâna.
Oare e vreun infern mai total
decât cel si-l face cu mâna?
Mila Ta? El ti-o azvârle-n obraz
si-Ti rânjeste la tunetul vocii.
Rostul lui pe pamânt pare azi
sa-si ucida cu bâta proorocii.

Dar îngaduie-l, Doamne, si vezi 
câti smintiti se pornesc sa Te-frunte,
câte cranii surâd prin livezi,
câte moaste ne-asteapta pe munte.
Mai îngaduie-l, Doamne! Sub usi
mai strecoara-ne-o biata speranta.
Sfintii nostri cu barbi de cenusi,
pentru ce nu-i asezi în balanta?

Printre neamuri cu suflet hain
noi cu ce ne-am hrani mai departe 
daca nu ne-ai fi dat un tain
de cucuta, de cântec si moarte...

4