Emil Botta

1912 - 1979

 

Prima pagina

 

1. Intunecatul April
2. Remember
Sa ma refugiez in cortul padurii continuare
Ce departe esti, intunecata mea iubita   continuare
3. Acum si aici Splendorile, slava , ecourile  continuare
. .

Text oferit de : 1, 2, 3   - Florin Romila

.

.

.

.

.

.

.

.

 

1

Intunecatul April 

Sa ma refugiez in cortul padurii, 
Intunecatul April este pe urmele mele, 
zornaitoare lanturi tiraste 
si un cutit in miini sa mi-l infiga in coaste. 

Cai verzi, purtati-ma repede ca fulgerul, 
izbaviti-ma de rau, de harapnicul groazei, 
mi s-a facut parul maciuca, pielea e o naframa de singe, 
fuga, fuga 
plin ploaia de singe, ud leoarca, 
doar voi ajunge la sfintul asteapta. 

Ia-ma la tine in trib, 
ii strig ca din gura de sarpe, 
da-mi simbrie amara, amara, 
fa-ma calfa de inger, zelosul tau scrib. 

N-am defaimat niciodata amurgul si tacerea 
care sosesc hamesite din pesteri, din grote, 
dar acum le insult si iara si iara le strig : 
Vulpilor,  vreti sa-mi las pielea pe-aici, amanet ? 

Si Intunecatul April se face mai subjugator, mai tiranic, 
acum ma va lua in primire nastrusnicul alai, 
acum imi va sageta cu o floare umarul 
si-mi va porunci laconic: stai. 

2

Remember 

Ce departe esti, intunecata mea iubita, 
prin peretii odaii te vad ca prin sita, 
si te-aud chemindu-ma din alta planeta 
si-mi scrii poezii pe obrazul de creta. 

E posibil, e posibil oare sa nu poti muri, 
sa-ti auzi vocea suind treapta noptii, si suind in zi, 
sa ma ridic din pat ca o stafie, ca marinarul de veghe, 
sa te zaresc in somn de la o mie de leghe ? 

Da, e posibil, intunecatul meu iubit, 
sa ma auzi cintind chiar cind voi fi murit, 
sa ma vezi aieve in cereasca oglinda 
si in parul meu de stele sa se stinga si sa se aprinda. 

Dar sa nu te superi daca sarutul meu va fi rece, 
daca dragostea mea ca un frig o sa te sece, 
daca imbratisarea mea te va face sa suferi 
aducindu-ti aminte, nu, sa nu te superi. 

Top

.

3

Acum si aici 

Splendorile, slava, ecourile 
prin cring mereu m-au cautat, 
si cum dormeam cu fata deschisa 
au intrat in odaie pe inserat. 

Splendorile mi-au contemplat fata 
pe care un riu de tristete curgea: 
Sa plecam, nu e din banda noastra, 
in plinsete se va ineca. 

Prin fereastra deschisa larg s-au dus 
si am ramas culcat, printre frunze culcate, 
si sufletul meu ridicindu-se pluti 
peste somnul greu de pacate. 

Si ce de mustrari au plouat 
in toamna tirzie, 
peste cineva nemiscat 
ancorat intr-o apa fumurie. 

4

 

 

 Top  Prima pagina