|
1
Risipei se deda florarul Ne-om aminti cindva tirziu
de-aceasta intimplare simpla,
de-aceasta banca unde stam,
timpla fierbinte linga timpla.
De pe stamine de alun,
din plopii albi, se cerne jarul.
Orice-nceput se vrea fecund,
risipei se deda florarul.
Polenul cade peste noi,
in preajma galbene troiene
alcatuieste-n aur fin.
Pe umeri cade-ne si-n gene.
Ne cade-n gura cind vorbim,
si-n ochi, cind nu gasim cuvintul.
Si nu stim ce pareri de rau
ne tulbura, piezis, avintul.
Ne-om aminti cindva tirziu
de-aceasta intimplare simpla,
de-aceasta banca unde stam,
timpla fierbinte linga timpla.
Visind, intrezarim prin doruri-
latente-n pulberi aurii-
paduri ce ar putea sa fie,
si niciodata nu vor fi.
|
2
|